Focuri albe
ISBN 978-630-6565-24-5
O carte inedită prin structura sa a poposit în portofoliul Editurii Biscara! Gânduri elaborate sau doar crâmpeie reflexive, versuri albe și epic în tușele negrii ale unei tristeți existențiale… iată ce veți afla deschizând volumul compus din pagini adunate retrospectiv de Maria Calleya, pianistă, balerină, cântăreață de renume într-o epocă trecută!
Care să fie cheia cifrului Focurilor albe?!
Maria Calleya este, înainte de toate, o muziciană spiritualizată, deci, un om care judecă viaţa aparte. Gândirea-i muzicală, un absolut necesar în viaţa unei pianiste, i-a creat veleităţi stranii de comunicare, anii, petrecuţi în universul sunetelor alese, şlefuindu-i estetic partea emoţională a conştiinţei…
Dacă nu cântă ea însăşi, Maria Calleya caută muzica în jur. Că o aude livrată neacademic de păsări (o coloană sonoră foarte potrivită unui film neo/suprarealist) sau că o decantează singură din… nimicuri, precum timpul, îngerii, cifrele, roua ori ploaia… nu contează! O descoperă în tot ce fiinţează în juru-i şi ne-o dăruieşte, întruchipată de reflexia unei oglinzi bizare, în care se transformă pe negândite. Şi astfel, nouă, robiţilor de teluric, ni se oferă o incitantă retroversiune a limbii universale pe care o vorbim… fără s-o ştim: muzica vibrând în vocabule.
Bogăţia sensurilor, a figurilor de stil, paradoxala supraîncărcare semantică oferită în sintagme simple ori chiar unice cuvinte, elegante în rostire… toate îşi trag seva din tipologia autoarei. Fenomenele sonore, stăpânite cu graţie în lumea sa muzicală, generează versatilitatea-i lexicală.
Şi eu, şi tu, cititorule, primim provocarea supremă: să fim părtaşi la rezultatul unei migrări oculte a unui sistem formalizat (muzica) într-altul (cuvântul). Voi face, după puteri, muzica să vorbească… promite Maria Calleya. Care muzică? Cea captivă în cartea-i, ni se limpezeşte gândul…
Cuvintele simple ori cuvintele – mărgăritare (ca cel aflat în sinele autoarei) se transformă într-o melodie, cu ritm şi armonie dictate demiurgic. Dacă le articulezi tu însuţi, cititorule, cum am făcut-o şi eu, intonaţia cu care le arunci în eter capătă esenţe grele, brune, de lut, deşi consistenţa lor se-nfăţişează imponderabilă, verde-albăstruie…
De unde vine pacea cuprinzătoare a poemelor în proză ori a prozei lirice, pline de focuri albe? Tot din recuzita interpretei Maria Calleya, ce are implantat în subconştient mecanismul prin care-şi conduce receptorul auditiv spre o stare euforică propice înţelegerii efluviilor emoţionale ale muzicii…
Cartea, compusă din scrieri adunate în mai multe Caiete de-a lungul vieţii, îmi pare mai mult decât un remember cristalizat artistic.
Întâmplări expuse minimalist, sentimente, flash-uri generate de obiecte, de vegetal, de fiinţe de pe diverse trepte ale lanţului trofic, revelaţii, meditaţii demne despre cursul istoriei mari şi mici, individuale, despre fatalitatea vieţii… toate sunt evocate în cuvinte aşezate, parcă, după reguli prin care combinaţiile de sunete generează melodii şi armonii…
În fapt, ni se dezvăluie un destin transpus retrospectiv în cuvinte, aşternute după rosturile unui diapazon uman fermecat. Autoarea ne-a acordat sufletele pe frecvenţa inocenţei absolute. Incandescenţa-i creatoare este deplin purificatoare. Focurile rămân, inevitabil, albe.
Cum e universul Mariei Calleya, la care ne-a făcut părtaşi fremătători, nu inerţi spectatori?! E o existenţă magică, plină de transformări, ivită din împletirea spiritului şi sensibilităţii sale… O plimbare prin livada cu cireşi înfloriţi. Evadare în parfum…
Sara Mina – editor
DESFĂȘURĂRI IDEATICE SUAV – CREPUSCULARE
Atât de particularizantul volum al Mariei Calleya, Focuri albe (Editura Biscara, București, 2024), cu valoare de jurnal liric, are o nedisimulată fragilitate care nu poate decât să fascineze prin intermediul potențialităților acesteia de a deschide noi și noi trasee interioare. Dincolo de acuitatea actelor existențiale și de rănile pe care acestea le exercită uneori, persistă în carte funcția compensatoare a muzicii culte. Numirea constantă a speranței posedă evidente virtuți incantatorii, pe fondul unui estetism niciodată lăsat deoparte, unde cele mai mici detalii poartă semnele revelațiilor hrănitoare. Lirismul, caracteristic tuturor scrierilor Mariei Calleya, ar putea fi piatra unghiulară a întregului edificiu constituit de prezenta lucrare. Anumite întâmplări mărunte din cotidian camuflează puțin bănuite aspecte misterioase, astfel încât pătrunderea lecției simplității are valoarea idealului. În pofida radicalismului încercărilor vieții, posibilitatea renașterii are darul să tonifice datele sufletești: Dacă există cuvinte miraculoase, presupunem că există, în căutarea lor pornesc, pe orice drum mi se dechide; și de n-ar fi decât unul, bine păzit, bine ascuns, încât nu-l află niciun muritor, încă mai mult merită osteneala. Și poate că numai ecoul lui, venind către noi din depărtări neștiute sau, într-o clipită, pe prima pală de vânt primită pe obraz, ne-ar fi de ajuns spre o oarecare înțelegere, noi, aplecând ușor capul, mulțumind. Revoltele, nu puține, au în proximitate energia unei coroane plutitoare ce invocă fundamentele echilibrului, preaplinul luminos. Complexitatea meditațiilor existențiale va impresiona cititorii acestor Focuri albe. La nivel nocturn, visele amintite în carte reprezintă sublimări care ivesc alte straturi ale mult așteptatelor răspunsuri. Mila dumnezeirii ne va cuprinde pe toți, cândva … Până atunci, frământările zilnice, din care decurg impresionante fioruri dramatice. Dar orice pas îndreptat spre descifrare este întâmpinat de umbra înaltă a enigmaticului. Pregnanta expansiune a filonului abnorm, deja epidermică, nu va macula verticalitatea interioară. În cartea Mariei Calleya găsim o poeticitate evanescentă orientată către profunzimi. Cele ce ni se întâmplă transmit neîntrerupt mesaje, simboluri, atenționări. Atitudinal, autoarea dorește ieșirea discretă din scenă, consubstanțială valorilor care au animat fluidele trecerii prin lume. Puritatea detaliilor naturale însoțește subtilitatea trăirilor, având cântecul drept pavăză inexpugnabilă în fața marșantelor destructurări: Rodomontadele muzicii baroce, briliante rostogolite peste lume spre aducere aminte și întărire în credința că frumusețea continuă să cânte și să dăinuie peste prăpăstiile înșirate pe drum. La major strălucește în Concertul nr. 23, restabilește punți rupte de timp – degetele deformate ale unei pianiste vibrează încă. Cearta vrăbiilor din balconul ei o încântă, iar coroanele arborilor își trimit și spre ea răcoarea, împreună cu murmurul nedeslușit al tinereții trecute, cât de vii, când vorbește despre atingerea unei clape. Adeseori intervine senzația că suntem susținuți de cineva / ceva din afara noastră. Solitudinea va fi exclusă. Amintiri, persoane cunoscute odinioară, vin să celebreze diversele forme ale miracolului vieții. Himerele visului formează lumi alternative, purificări pline de înțeles. Culorile și rezonanța lor revigorantă favorizează transpunerea în regiuni presărate cu beatitudine, întotdeauna la îndemână prin intermediul darului imaginației. La intrervale variabile aflăm senzația inadecvării, dureroasă „aruncare în lume”. Însă Maria Calleya iubește minunile, sub orice formă și în orice circumstanță s-ar înfățișa acestea. Universul profund estetic ia valoarea paradigmei. Multiplele filigranări au accepțiuni ardente, atotcuprinzătoare. Totul este guvernat, conform autoarei, de misterul unui semiton, intervenind echivocuri și certitudini într-o succesiune adeseori cotropitoare. Componentele traiului cotidian generează reprezentări entropice, ceea ce impresionează sufletul poetic. Valorile inimii vor avea mereu primordialitate la nivelul athanorului ființei: Un văl subțire și alb, ca fumul, pe care îl flutur prin fața ochilor voștri este drapelul sub care intențiile, gesturile și faptele mele au strigat, au cântat, au plâns. O știu asta toți cei pe care i-am iubit, în feluri diferite, după rang și împrejurare. Cu aceeași intensitate. Cu încredere ascuțită și determinată. Dacă apelăm la esențializare vom disemina utopiile, muzical. Observăm farmecul greu descriptibil al umbrei. Pe întreg parcursul cărții se evidențiază vocea profundă a curților interioare, a grădinilor decorate cu elemente diafane. Noaptea și ziua, la fel ca spațiul și timpul, sunt situate sub jurisdicția volatilității. În prezentele circumstanțe, idealul va lua forma unei eliberări adânc spiritualizate, înălțându-se progresiv … Tentația norilor nu poate fi uitată. Maria Calleya ar prefera întotdeauna invazia barocelor enigme florale. În același timp, pericolele contingenței amenință echilibrul sufletesc, fapt ce determină reacții acute adresate frecventelor dezabuzări: Secunda mărită este în ebulițiune. Păzea! În oglinzi topite, cineva ne modifică fața, fără încetare, ca într-un dans infernal. Măsură, tact, prevenire – niște iluzii atât de prost mascate, în ciuda fumului dens, gurile de tun stau să explodeze. Iar și iar suntem vânduți. Așteptăm asiduu razele unei soare al miracolului care va pătrunde tremorul înconjurător. Transparența suprareală a oglinzii conduce spre situări proprii arabescului compus din aluzii glisante. Esența volumului Focuri albe e legată și de ființarea în clipă, fior inițiatic propice înaltei intuiții. Maria Calleya se dăruiește voluptuos estetizărilor „fin de siècle”, desfășurări ideatice suav-crepusculare. Arta de a dărui aparține fundamentelor sinelui. Contondența celor înconjurătoare va fi echilibrată prin apelul la farmecele acordurilor solare. Perpetuarea tușelor onirice, fluide, accentuează enigmele creatoare: Sălbatice și aspre ținuturi, acolo, în ținutul apelor nesfârșite, covârșite de soare și de stele plutind ca briza pe suprafața vălurită și albastră. Ce priveliște, pe lac, este un soi de forță ce nu-ți aparține, știi cum ești și ce ai putea fi – în același timp. Un dar al naturii ce-i împrumută pe trăitori, cu dobândă însutită. Acolo, Mozart devine un intrus. Locul și timpul își creează ierarhiile lor. Meditațiile din carte, la întretăirea luminii cu întunericul, au ample suavități care fascinează. Unii dintre noi nu mai recunosc splendorile, minunile, cu toate că ele încă există. Este evidentă alterarea axei lumii, a coloanei. Găsim în volumul Mariei Calleya anumite detalii din sfâșierile caracteristice condiției umane. Maria Calleya prețuiește viața, multiplele reverențe purificatoare. Plutirile dansului vor contrabalansa pericolele extincției.
Articolul a apărut în Revista „Dunărea de Jos” – luna octombrie 2024
