Optica celor opt
ISBN 978-630-6565-46-7
Absurdul din scrierile lui Urmuz nu este efectul unor jocuri lingvistice aleatorii, ci este asociat, mai curând, fondului său emoţional, cumva oprimat de inutilitatea existenţială născută din abundența formelor fără fond. Cel puţin aşa afirmă exegeţii săi, bazându-se pe mărturii rămase din partea celor care l-au cunoscut, dar şi pe argumente devoalate de opera sa.
Aşadar, tot ce-a scris Demetru Dem. Demetrescu-Buzău a fost proiectat, asamblat şi ambalat în implozii estetice, cu nebănuite eliberări de energii şi sensuri.
Spune academicianul Gheorghe Păun în eseul „Surprinzătorul Urmuz”, din primul volum al seriei „La curtea lui Urmuz” (Ed. Ars Docendi, 2020): „… nimic nu este întâmplător, nimic nu este dicteu suprarealist, fiecare detaliu, oricât de fantezist ar părea, are un referent – social, literar, filosofic, uneori cu semnificaţie auto-biografică.”
Suntem, astfel, condiţionaţi să ne apropiem cu precauţie şi de textul „Emil Gayk”, despre care Nicolae Balotă afirma că „… nu aparţine perioadei 1907-1908, când se pare că au fost scrise cele mai multe din Paginile bizare. După conţinutul său, el pare să fi fost scris în perioada neutralităţii României, deci în prima parte a războiului mondial (1914-1915).” (Urmuz, ediţia a III-a, îngrijită şi prefaţată de academicianul Gheorghe Păun, apărută la Editura Cartea Românească Educaţional în 2024).
Alegerea acestei proze urmuziene ca centru de gravitaţie al unei noi colecţii de texte absurd-suprarealiste, publicate de Editura Biscara, a fost impulsionată de starea de fapt, alarmant de belicoasă, a prezentului.
Provocarea lansată admiratorilor lui Urmuz?! Continuarea textului „Emil Gayk”, fără nicio condiţionare a firului epic.
Urmarea?! Doar opt autoare şi-au apropiat cel mai mult creaţiile proprii de structurile unor parabole cu miză absurd-suprarealistă.
Numitorul comun al acestor texte este, deloc surprinzător, expandarea personajului Nepoata din proza „Emil Gayk”.
Anonimatul aparent este şters de către majoritatea scriitoarelor şi identitatea, anume oferită prin varii nume ori doar prin acţiuni excedentare conectate, pare să potenţeze eul personajului de acum evoluat, să-l ridice, ca semnificaţie, la nivelul lui Emil Gayk sau… mai presus de el, din punct de vedere al puterii de activare, de întreţinere a conflictului. Nepoata nu mai este, în multe dintre proze, un simplu partener de parodie, căpătând chiar un ascendent moral şi/sau operaţional asupra lui Emil Gayk.
Nu este vorba de un feminism facil, ci de impulsul unor condeiere experimentate de a exploata nişe contextuale pentru a surprinde cititorul, aceasta fiind, în fapt, intenţia proiectului Editurii Biscara.
Personajul Emil Gayk îşi păstrează valenţele războinice, fie că scenariile din filele următoare îl plasează pe fronturi de acţiune bătăioasă, nou imaginate de autoare, fie doar într-un areal… civil (precum forul legislativ al ţării sau o destinaţie exotică pentru vacanţă), majoritatea fiind, însă, eminamente intensificatoare ale agresivităţii cu care l-a înzestrat întâiul creator, Urmuz.
Apare, la un moment dat, un Emil Gayk multiplicat şi pedepsit pentru esenţa de cuceritor, cu tot roiul adiacent de copii, la bidimensionalitate, la… uscare.
Ori, dimpotrivă atrage atenţia un alt Emil Gayk, unic, de data aceasta, administrând relaţia cu nu mai puţin de douăzeci şi şapte de nepoate, pseudo-naţiuni din contextul actual european hiperbolizat, cu ceva inserţii intervenţioniste ruso-americane ori de altă factură… statală, amintind conflictul apropiat nouă, ce macină liniştea şi traiul multora, de ani buni.
Într-o altă versiune, foarte interesantă, Emil Gayk dispare ca personaj distinct, fiind înlocuit cu… moralul său personalizat.
Se regăsesc și proze în linia conflictuală de referință, dar c-un efect de prospețime generat de scenografii actualizate, cu elemente inedite, chiar lirice, pe alocuri.
O anume proză rimată îl creionează, însă, pe Emil Gayk în ipostaza de observator neutru, de explorator al timpului, ce doar concluzionează că istoria se repetă şi alege să piară, în acelaşi timp cu universul cunoscut, obosit de escaladarea violenţei, în scopuri acaparatoare, până la nivel cosmic.
Absurdul şi suprarealismul textelor izbucnesc din alăturarea de vocabule ori imagini contradictorii… din uşoarele deviaţii interdisciplinare, infiltrate atractiv de creatoare.
Ritmul e constant alert. Deşi textele sunt diferite structural, dar şi d.p.d.v. al intrigii, totuşi, sunt percepute într-o armonie subtilă.
Păstrându-şi propriul stil artistic, autoarele Elena Căpățînă, Angela Dina-Moțățăianu, Lucia Eniu, Camelia Mureșanu, Ella Poenaru, Ivona-Maria Stanciu, Irina Tihan, Liliana Toma (cărora le mulţumesc pentru dăruire!) au emis, în fapt, replici abile ale textului urmuzian, cu valenţe stabile, indiferent de orientarea spirituală, de atitudinea etică ori estetică revelate.
Colecţia „Optica celor opt” poate fi privită drept o încercare condensată de a stimula reechilibrarea tensiunilor interioare ori contextuale, generate de ostilitatea dusă la extrem, inutilă, aberantă, erozivă…
Sara Mina – editor
