Șoapte-n șapte
ISBN 978-630-6565-23-8
Răsucind spusele lui Blaga despre posibila tentație a adolescentului de a face o cură de bătrânețe, citind filosofie, aș putea spune că, iată, șapte scriitoare contemporane mature, cu registre artistice bine configurate, au inversat firul timpului, într-o cură de tinerețe și, pierzând temporar câteva decenii de pe proprii lor umeri, dar păstrând încărcătura de înțelepciune, au scris pentru cei încă nedumeriți de tranziția brutală de la vârsta de aur a copilăriei către maturitate…
[Le mulțumesc doamnelor care s-au alăturat acestui proiect literar, gândit drept dar pentru adolescenți în luna veselă a lui Cireșar: Mariana Al-Saleh, Rodica Bretin, Angela Dina-Moțățăianu, Lucia Eniu, Camelia Mureșanu, Ella Poenaru, Liliana Toma!]
Cine nu are nevoie de o poveste, de o întâmplare, ce să ascundă o taină, descifrabilă doar în urma unui joc? Toată lumea, dar, mai cu seamă, aflații la vârsta când rațiunea este surclasată de dorința inconștientă de a învăța nu prin acumulări de cunoștințe, ci, cu precădere, experimentând.
Autoarele celor șapte proze cu miez fantezist par să respecte premiza că timpul, oprimant de imuabil, nu apare în sistemul de coordonate al adolescenților!
În schimb, spațiul, ei bine, da, spațiul variabil este miezul căutărilor acestora, căci le creează iluzia celor n posibilități, care suportă, paradoxal, concomitență. Lumea din jur e prea dură pentru adolescenți, cere alte mecanisme de percepere, multe exerciții, scenarii versatile…
Indiferent de temă sau stil, ceea ce unește prozele din colecția Șoapte-n șapte este exact această senzație de nesocotire a timpului. Faptele au o cauzalitate dezvăluită de autoare sau doar bănuită, există, eventual, o succesiune a întâmplărilor, dar valențele temporale sunt irelevante, nu produc efecte asupra personajelor. În schimb, metaversul capătă sens, iar limita dintre realitate și alternativa sa este atât de fragilă, încât, inevitabil, personajul alunecă… dincolo, migrând, paradoxal, într-o sperată zonă de confort.
Tranziția aceasta de la real către ireal nu este lipsită de tragism. Fiecare text are o miză dureroasă, mai mult sau mai puțin exacerbată, în funcție de cum autoarele și-au argumentat caracteriologic personajele.
Esența negativă este contrabalansată de aparența ludicului, dar jocul în sine nu mai are o capacitate relaxantă, ci rămâne simplă unealtă ontologică.
Aflăm astfel jocul morții și-al dematerializării în Arin (Lucia Eniu, Pașcani), al zborului magic ratat în Aripi de ceară (Rodica Bretin, Brașov), al căutărilor ilogice, în universuri absurde din Cheia (Liliana Toma, Brăila), al lumii altfel orânduite prin dualismul undă-corpuscul în Daily Diet (Camelia Mureșanu, București), al dedublării revigorante și aproape mistice în India din vis (Mariana Al-Saleh, Motru), al propriilor spaime, care se materializează năucitor în Omul negru (Ella Poenaru, București), al atracției falsei împliniri prin confruntarea cu postumanismul în Testul (Angela Dina-Moțățăianu, București)…
Cele șapte doamne ale cuvântului reconfirmă un adevăr: pentru că nu totdeauna tinerii au puterea (cunoștințele) și harul (intuiția) de a demistifica realitatea înconjurătoare, lesne cad pe o pantă cufundată în fantasmagorice percepții ale lumii, existând riscul unor rupturi iremediabile, ale unor izolări, ale unor autoflagelări…
Să fie asta un rău capital sau un minim necesar pentru evoluția lor, ca viitori maturi?! Revelația irealului devine o frână pentru dezvoltarea rațională a tinerilor sau o sursă inepuizabilă de creație?!
Răspunsul se află, poate, în ineditele Șoapte-n șapte! Căci, să nu omitem un fapt cert: scriitoarele au fost, la un moment dat, adolescente supuse acelorași furci caudine ale vârstei…
Sara Mina – editor