Ochiul din palmă

Să nu te sperie moartea mea, plânsul să-ţi fie
adânc şi liniştit ca apa fântânilor,
ca o dimineaţă căreia i-ai băut roua
şi te-ai trezit.
Doamne, am obosit să îmi tot repet greşeala,
să îmi tot uit numele.
Vreau să fiu
în a treia aripă a păsării.
În ochiul din palmă.
Costel Stancu este un autor generos care a hotărât să împărtășească iubitorilor de poezie rodul creației sale tors pe firul a douăzeci de ani. Așa s-a născut Antologia de versuri publicată, în primă fază, de Editura Mirador în 2017, prezentă acum gratuit, în format digital, pentru cititori în secțiunea BIBLIOTECA VIRTUALĂ.
Să conturezi filonul poetic al unui număr atât de impresionant de rânduri așternute cu migală este o adevărată provocare! Mai ales atunci când autorul nu-și numește creațiile cu titluri, ci lasă imaginația lectorului să atârne construcția poetică de orice colț de stea strălucitoare din Ursa Mare ori, dimpotrivă, de brațul unei stele de mare rătăcite, neaflate, necântate…
Citind oricare dintre filele Antologiei, vei deveni părtaș la aventura creatorului în drumul său spre redescoperire. Misterul vieții este alunecos, miezul ființei umane apare în flash-uri de percepție, apoi dispare într-o uitare profundă.
Cei aleși se descătușează și-și află menirea dincolo de granițele știute, acceptate…
Cei aleși transcend în spațiile unde orice e posibil şi ni se înfățişează drept pasăre cu trei aripi ori un ochi în palmă…
Sara Mina – Editor