Editura Biscara

Purisme

ISBN 978-630-6565-36-8

Carte inedită, apărută în format letric la Editura Biscara…

Noua carte de prozopoeme absurd-suprarealiste, semnată de Angela Dina-Moțățăianu, face parte dintr-o serie iscată de efervescența Anului Urmuz 2023. Primul volum, Ursuzisme, atrăgea comentariile favorabile ale acad. Gheorghe Păun în mai 2023 (Ziarul Argeș Expres). Al doilea volum, Aricisme, apărea la Semn(al) de carte în Revista Curtea de la Argeș (Anul 2023 – nr.11). Despre Basme gata maturate, criticul literar Lucian Costache scria în Revista Curtea de la Argeș, în octombrie 2024. Florin Dochia, redactorul-șef al Revistei Urmuz, avea să-și exprime edificator părerea despre booklet-ul din 2024, numit ZumrU – jurnal spectral: „minunății și delicatese”. Iar volumul Truisme îi aducea scriitoarei în decembrie 2024 un important premiu la Timișoara…

Prin titlu, autoarea forțează metaforic pluralul inexistent al vocabulei purism, avizându-l pe cititor cu privire la aspectul eminamente inovativ al volumului. Deși, aparent, e declamată tendința de esențializarea unică a mesajului epico-liric, de fapt, cele 100 de proze rimate contextualizează o arborescență de reflectări  ale  intențiilor  artistice  și  filosofice  ale  scriitoarei.

Fiecare prozopoem este un microunivers. Meditând la miezul autentic, lectorul percepe, în linii mari, efortul genezei. Și ajunge, poate, să discearnă aplecarea scriitoarei către ideile lui Platon despre timp și realitate. Similar viziunii filosofului antic grec, timpul este perceput de creatoare prin directă asociere cu momentele nașterii lucrurilor, adică ale apariției entităților sale lingvistice. Dar, precum în alegoria Peștera lui Platon, ideile sunt estompate prin percepția deformată de simțuri. Muzicalitatea textelor este capcana pe care trebuie s-o evite cititorul, ca să ajungă la șabloanele abstracte, sintetice…

Cartea de față, Purisme, reprezintă însă un cert demers evolutiv. Dacă anterioarele creații jonglau definitoriu în spectrul ilogicului-logic și al suprarealismului imagistic, acum, scriitoarea Angela Dina-Moțățăianu își conduce opera în coordonatele ermetismului, clamând un efort amplificat pentru decriptarea jocului de idei…

Sara Mina – editor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

I accept the Terms and Conditions and the Privacy Policy