Vremuri trase pe roată
ISBN 978-630-6565-35-1
CARTE PREMIATĂ
Premiul Special pentru proză la Festivalul „Eminescu. 1868. Oravița” – Ediția XXXVIII, 15 ianuarie 2026…
Zece din cele treizeci şi şapte de volume ale scriitoarei Angela Dina-Moţăţăianu, apărute din 2010 până în prezent, au fost premiate la concursuri importante. Dintre ele, două au cucerit juriile, formate din critici literari de renume, prin întoarcerea la eposul popular: CASA MORŢILOR (Premiul „Fănuş Neagu” la Festivalul Internaţional de Literatură „Titel Constantinescu”, 2020) şi CÂND VÂRCOLACII SORB LUNA… (Premiul II la Festivalul Naţional de Literatură „Armonii de primăvară”, 2023).
Mergând pe propriile sale urme auctoriale, Angela Dina-Moţăţăianu deschide anul 2025 cu încă un volum de proză scurtă dedicat unei lumi căzute în uitare, tulburător numit VREMURI TRASE PE ROATĂ.
Sunt convinsă că cititorul a vibrat deja, la unison cu autoarea, citindu-i mărturisirea înscrisă pe copertă! Aşadar, este, într-un fel, avertizat vis-à-vis de epicul adăpostit aici.
Dacă anterioarele cărţi menţionate conţin povestiri ce exploatează din plin dualismul magic-real ori sacru-profan, prin teme distincte, aflate sub semnul structurii arhetipale, proprii nouă, românilor… ei bine, cea de faţă ne surprinde prin altfel de naraţiuni!
Pornind de la decantarea plastică a unor amintiri din copilărie, Angela Dina-Moţăţăianu ajunge să-şi creeze un fel de mitologie personală.
Dintr-un cadru nefamiliar majorităţii reprezentanţilor generaţiei tinere de azi, dar vibrant pentru seniori, prozatoarea extrage piesele de rezistenţă necesare pentru refundamentarea unui rost ancestral.
Icoana satului din câmpia olteană, tradiţiile şi obiceiurile oamenilor vechi, rutina unui trai deloc uşor, ici-colo stropit cu roua idilicului în note ponderate ori, dimpotrivă, cu amăreală frustă… apar toate drept pietre de temelie pentru autoarea devenită din nou copil, în aventura deprinderii minunilor lumii. În fapt, înţelepţită de ani, e-n stare acum să strunească prin cuvinte potrivite fragilitatea şi tragismul mitic al vieţii, descoperite prin propria sa experienţă.
În fiecare povestire sunt camuflate abil, prin cadrul lingvistic şi butaforia semantică, prin dialogurile vesel născocite ori monologurile lirice, credinţe ori ipostaze devenite reprezentative pentru satul vechi, oltenesc, cunoscut de scriitoarea-copil în nuditatea lui străveche. Toate prozele, deşi înfăţişează un realism credibil, au amprente mai fine ori mai dense de miraj, care întorc deznodământul spre altă mirabilă noimă.
O simplă sarcină diurnă, asumată de un alter-ego fraged al autoarei, aprinde în imaginaţie înţelesul unui joc popular vechi (Dirindeaua). O călătorie în crepuscul de zi capătă aură de ireal, prin cele trăite de copilă, posibil aflată între somn şi veghe (Stavila). Un dar din inimă dă puteri fermecate celei care-l primeşte (Icuşarii). Un necaz, straniu, ţinut captiv într-o joacă de copil, e strunit doar de stihiile cerului şi rămâne taină pe viaţă (Sfârâiacul). Lipsa cărţii dintâi, dorită de orice proaspăt şcolar, se complineşte prin darul naturii (Agoniseala). Chiar şi pentru moarte se găseşte, prin condeiul abil al scriitoare, o explicaţie liniştitoare pentru sufletele inocente (Grijile celor mici).
Însă, Angela Dina-Moţăţăianu nu-şi extrage seva prozelor doar din amintiri. Fiind, prin excelenţă, o creatoare, prinde curiozitatea lectorilor în plasa altor destine imaginate, perfect potrivite ambientului, pe care vrea să-l reconstruiască.
Astfel, motivată de Premiul I la Concursul de Creaţie Literară „Ştefan Bănulescu” din 2024 pentru proza A lu’ Mărăcine, le-o oferă ca dar cititorilor în acest volum. Şi, fără să stea pe gânduri, adaugă în galeria de portrete noi, rod al imaginariului propriu, cu infiltraţii personale retrospective, personajele din Pipa, Liliacul, Sache Pincu, Albu, Ruja, Raveca, Grivu… Toate îşi poartă paşii, atât cât le permit filele cărţii şi autoarea, pe cărarea îngustă, cu praf de stele, care desparte realul de imaginar. Iar titlurile prozelor se aşază drept simboluri pentru miezul lor de mister, îmblânzind subiecte aprige precum crima şi lăcomia, ori ocrotindu-le pe cele precum milostenia, dragul de vieţuitoare, cinstirea celor plecaţi dincolo…
Ca mereu, umorul şi tragismul se împletesc firesc la Angela Dina-Moţăţăianu, îmbrăţişând tainic şi duios esenţa vieţii. Oamenii se vădesc a fi doar nişte copii, mai buni ori mai strâmbi la suflet, iar cei mici judecă faptele cu minţi surprinzător de coapte… Răsucirea scriitoricească a cutumelor firii dă farmec deplin povestirilor.
Şarpele de lemn, proza care închide volumul, are o simbolistică aparte. În primul rând, transpare credinţa populară în şarpele ocrotitor al fiecărei case. Apoi, prin scurta călătorie iniţiatică pe plaiurile doljene a unui adolescent, grăbind spre maturitate, se împlineşte şi rostul gândit, pare-se, de scriitoare pentru această carte, acela de-a reaminti că evoluţia individuală se desăvârşeşte doar când conştientizăm moştenirea colectivă şi misia noastră de-a o perpetua, îmbogăţită…
Cartea este, în fapt, sofisticat elaborată! Dozarea subiectelor, varietatea manierei epice cu care le tratează scriitoarea pe fiecare generează un compendiu de argumentare solide pentru tema anunţată dintr-un început, prin titlul abil formulat.
Paginile ne poartă, drept martori neîntâmplători, spre vremuri cu care legăturile se rup pe zi ce trece. Angela Dina-Moţăţăianu compensează, pe măsura propriei vocaţii artistice, procesul nefast… torcând fire de poveste, pentru a salva ce se mai poate salva dintr-o lume a credinţelor strămoşeşti, aflată, parcă, într-o fatală destrămare…
Sara Mina – editor
