Zece fresce
ISBN 978-630-6565-34-4
Editura Biscara îşi continuă şi în 2025 demersul de a incita curiozitatea, dacă nu interesul meditativ, faţă de scrierile lui Urmuz, printr-un nou volum colectiv de proză scurtă absurd-suprarealistă.
De data aceasta, provocarea lansată autorilor cu aplecare spre altfel de creaţii a fost generată de textul urmuzian Algazy & Grummer, mai exact, de fragmentul confruntării celor două personaje, ajungând să „trezească fiorii literaturii viitorului”…
Sper ca efectul booklet-ului rezultat să fie triplu: aprecierea faţă de autori, reflecția profundă asupra beletristicii din epoca următoare şi, nu în ultimul rând, întoarcerea către bizareriile neîntâmplătoare ale lui Demetru Dem. Demetrescu-Buzău, cel numit de acad. Gheorghe Păun şi „Urmuz… viitorologul” (în eseul cu acelaşi nume, în două părţi, din ultimul volum al trilogiei LA CURTEA LUI URMUZ, Ed. Biscara – 2022, aflat şi pe site-ul www.curtealuiurmuz.ro).
Spune domnia sa, motivant: << …multe fraze/ expresii ale lui Urmuz pot fi considerate ca previziuni deja confirmate… prin ajustarea pe ici, pe colo, a evenimentelor posterioare lui. E un exerciţiu extrem de interesant să recitim „schiţele şi nuvelele sale… aproape futuriste”>>, dar şi << Aspectul mecanomorf al personajelor deschide însă posibilitatea unei discuţii nu lipsite de rost despre posibilitatea de a-l vedea pe Urmuz şi ca un plauzibil „profet” al transhumanismului, ba chiar al post-humanismului.>>
Veţi regăsi în continuare zece texte, pe care le-am considerat edificatoare pentru subiectul ales, din multele primite pentru selecţie. Toate au ca numitor comun un triptic.
Fundamentul mesajului transmis de fiecare autor este foarte apropiat de tema volumului (literatura viitorului sau viitorul literaturii), percepută în note diverse, de la pesimism profund întunecat, la optimism eteric.
Veţi descoperi al doilea strat structural, cel al tuşei auctoriale, unora dintre creatori fiindu-le mai propice exprimarea frust-absurdă, altora, cea cu meandre line, lirico-suprarealiste, nu puţini fiind atraşi chiar de extravaganţa inserţiilor SF.
Şi, precum în tehnica picturilor murale, al treilea element, ce dă culoare vie prozelor şi captivează cititorul, este reprezentat de arsenalul imaginativ personal al scriitorilor, care însufleţeşte edificiile lor epice, fie că vorbim de dialog, monolog interior ori doar de vocile off, dinamizând efectul vocabulelor.
Iată motivele pentru care-am denumit colecţia de faţă ZECE FRESCE!
Eliana Castor (Canale, roabe şi ePave) îşi înzestrează un personaj numit sugestiv Scriber cu misiunea oficială de a contribui la prelucrarea grafică, olfactivă, gustativă a… textelor literare, făcându-le astfel accesibile oamenilor aflaţi în regresie (ePave), într-o epocă în care literatura ficţională este cvasi-prohibită, apărând astfel şi efectul invers: gustul plăcut al clandestinităţii!
Liliana Toma îşi plasează acţiunea într-o magazie adăpostind stocul de poezie într-un timp ce pare că stă pe loc (Dilema lui Neonilus). După un incident, paznicul Neonilus rămâne fără încărcătura culturală, dar găseşte o soluţie pentru recuperarea pierderilor, rezultatul prinzând o formă fără noimă. Proza pare, mai curând, o parabolă exprimând temerea scriitoarei vis-à-vis de posibila perpetuare a unei stări prezente de fapt, aflate sub semnul decadenţei liricului.
Domnul O al Luciei Eniu, din textul cu acelaşi titlu, este un pseudo-gurmand literar, mare amator de producţii literare cu gust… îndoielnic. Totuşi, prozatoarea îi salvează onoarea, dăruindu-l cu un posibil alter-ego evoluat, creator de minunăţiile literaturii viitorului, devoalate într-o fermecătoare iteraţie.
În proza Dumbeste şi literatura cuantică, într-un decor cu puternice şi permisive tente SF, Ella Poenaru adaptează abil experimentul mental, numit Pisica lui Schrödinger, un paradox evidenţiat de cunoscutul fizician ca fiind generat de transpunerea în cotidian a unor principii ale mecanicii cuantice… Filmul unor habitudini aparent lăudabile se închide brusc şi terifiant în urma întâlnirii cu literatura cuantică.
Mariana Al-Saleh propune în textul În anul Şarpelui de Lemn un exerciţiu psihic suprareal, într-o manieră descriptivă. Prozatoarea generează, astfel, o dublă expunere, tip cauză-efect, aproape iraţională, a sursei creaţiei. O mână gigantescă multivalentă pare să aibă o existenţă proprie, aflată perpetuu în căutarea unui autor, scriptor-pictor…
Ana-Maria Chircea, într-o delicată povestire suprarealistă (Librocubicularistul) îi împrumută personajului principal din propria-i sensibilitate, după ce-l face să citească o carte-aventură a unor cuvinte-himere. În final, pare că esenţa tomului i-a fost devoalată şi personajul său se însufleţeşte la propriu… şi la figurat.
În textul Narratio absurda, Dumitru Sîrghie-Mitif expune o maşinărie cu gânduri comestibile, obiecte ce se transformă şi capătă glas ori vorbe care se materializează, pe măsură ce sunt rostite. Totul e un preambul pentru apariţia unor personaje absurde, ce filosofează despre literatura viitorului, cea cu sens în nonsens şi frumos în grotesc, pradă unei libertăţi absolute, fără de autori, doar cu cititori…
Sebastian Alexandru Popa forţează în proza-i o resetare a omenirii post – Algazy & Grummer (Petrolul şi literatura). După o altă glaciaţiune, se reia evoluţia umană. Eroul, un întâmplător descoperitor al miraculosului proces de distilare valorică a unor declarate artefacte, ajunge să creeze involuntar noua literatură. Finalitatea este într-o perfectă consonanţă cu absurdul prezentului nostru, vădindu-i şansele mari de repetabilitate.
Camelia Mureşanu propune un text structurat clasic, în coordonate SF – Rami şi gustul cuvintelor. Într-o epocă, în care nu mai există identitate individuală, un copil de 12 ani, Rami, ia contact accidental cu vetustele obiecte-cărţi, începând să capete conştiinţa de sine, trăind o aventură iniţiatică, aidoma unui vis revelator.
Angela Dina-Moţăţăianu ne transpune, prin proza Vizita, într-un viitor îndepărtat, unde fiinţe umane evoluate, descinse dintr-un registru aparent absurd, însă plauzibil, trăiesc un experiment anacronic, traumatizant. Miezul textului este o capcană, un florilegiu prozo-liric, într-un surprinzător contrast cu devoalarea finalului intrigii. Astfel, cititorului îi rămâne sarcina să hotărască dacă mesajul scriitoarei este doar despre viitorul literaturii ori incubă şi o posibilă mostră de literatură a viitorului…
Booklet-ul de faţă nu poartă semnăturile unor epigoni ai lui Urmuz!
Dar, cine ştie dacă, peste un timp, nu se va spune despre aceste file că au conturat, chiar minimalist, spectrul unui viitor confirmat la acel moment?!
Până atunci, însă, vă doresc lectură plăcută şi folositoare pentru revigorarea spiritului captiv în diurn!
Sara Mina – editor
Antologia este anunțată la rubrica SEMN(AL) DE CARTE din Revista CURTEA DE LA ARGEȘ de către acad. Gheorghe Păun…
