Editura Biscara

Când vârcolacii sorb luna…

Volum inedit apărut la Editura Biscara în iunie 2022…

O nouă carte semnată de Angela Dina-Moțățăianu intră în portofoliul Editurii Biscara în luna iunie 2022. Este vorba de volumul de proză scurtă CÂND VÂRCOLACII SORB LUNA…

De-a lungul timpului, diverse personalități ale lumii literare au apreciat modul în care scriitoarea își propune și reușește, cu deosebită măiestrie, să facă să vibreze strune folclorice împietrite de atitudinea cvasi-nepăsătoare a prezentului.

Spre pildă, Zenovie Cârlugea scria în 2018 despre rândurile Angelei Dina-Moțățăianu: Proza aceasta încearcă și reușește să salveze „ce se mai poate salva” din icoana satului de altădată, o lume în destrămare. Aureliu Goci întărea în 2021: Autoarea scrie o bună proză ţărănească, interesată încă de această lume, tot mai rar descoperită în universul ficţional al actualităţii… Iar Pușa Roth vine să întregească tabloul aprecierilor în prefața cărții: Volumul de proză scurtă semnat de Angela Dina-Moţăţăianu, dedicat satului românesc din nordul Olteniei şi nu numai, surprinzător prin prospeţimea subiectelor, prin aducerea în prezent a unei societăţi cu bogăţia ei de tradiţii şi obiceiuri, cu graiul specific, este, de ce nu, un arc în timpul existenţei noastre, o rememorare a unor vremuri ce stau la baza lumii noi.

A te apleca spre universul satului românesc, a-i lumina glasul, obiceiurile, credința pare a fi un demers desuet într-o lume în care privirile se-ndreaptă exclusiv spre o tehnologie înrobitoare, care ajută doar la crearea unor vieți iluzorii, fără fundament, spre un citadin aglomerat de gesturi superficiale, sub semnul unei permanente și inutile întreceri cu timpul.

Și totuși, scriitoarea concretizează cu mare bucurie această autoprovocare, crezând în amprenta spirituală a neamului, în puterea lui de regenerare, în tihna traiului patriarhal, fără a-l idealiza însă, fără a-i ascunde neajunsurile…

Mare parte dintre prozele adunate în acest volum au deja o valoare confirmată prin premiile primite la diferite concursuri din 2013 până în prezent. Altele sunt imaginare piese de puzzle dintr-un trecut recent și-un prezent îngreunat de evenimente îngrijorătoare, clamând și ele aprecierea cititorilor.

Oricare ar fi punctul de referință pe axa timpului din fiecare povestire, acela este doar un pretext, căci varietatea tipologică a personajelor, firul epic care oscilează între un comic de situație sau de limbaj și tragicul unei realități re-create, perfect plauzibile, toate acestea te atrag într-un vârtej plăcut-năucitor, ce dilată clipa lecturii, instaurând iluzia mult doritului prezent continuu…

Îngeri păzitori sub diverse înfățișări, spectrul morții și inutila fugă de implacabil, autoflagelări pentru păcate reale ori nu, puterea credinței și a obiceiurilor perpetuate aproape genetic, minuni dumnezeiești ce rezolvă blocaje cognitive, efectul regenerator al amintirilor, ochi cerești care văd în viitor și urechi tremurând la vocile trecutului, mirajul vârstei de aur, oricare ar fi aceasta, alunecarea dintr-un univers în altul în căutarea unui punct de sprijin în aventura înțelegerii, pusee metempsihotice care duc la retrăirea unor legende, iraționalul revigorat prin forța miticului… toate acestea sunt miezul povestirilor din volumul CÂND VÂRCOLACII SORB LUNA…, semne certe ale structurii arhetipale proprii nouă, românilor.

Consistența cărții vine din limbajul bogat, din varietatea contextuală, din efectele stilistice ale vocabulelor trezite din uitare, din construcția filigranată a personajelor, din ruperile de ritm provocate de îmbinarea dialogului sec și profan al personajelor cu vocea auctorială predominant lirică, invocând sacralitatea…

Dar, parcă mai presus de orice, transpare din nou caracteristica dominantă a prozei Angelei Dina-Moțățăianu, anume reflectarea graniței fluide dintre real și fantastic. Nimic nu este așa cum pare a fi scris pe fiecare filă a volumului, alt rost decât cel aparent își au personajele, întâmplările… 

Scriitoarea își răscolește moștenirea spirituală, o reconstituie sub înalta cupolă a propriei sale lumi lăuntrice și ne-o înfățișează strălucind sub mângâierea unui ochi magic. Iată un fragment din proza Năluca:

Raveca lui Mărăcine ţintea culmea dealului şi aştepta numai ea ştiind ce. Era molcomă şi răbdătoare, urmărind cum soarele se prăvălea încetunel dincolo de muntele ce se prefăcea în umbră groasă şi mustrătoare. Şi-n înserarea fumurie, părea să uite de ce se aciuise şi-azi aici, iar faţa i se-ntrista, cutele obrajilor adâncindu-se ca nişte râpi în care timpul dus era pitit, făcându-i în ciudă…

Prin fiecare povestire dăruită nouă, cititorilor, Angela Dina-Moțățăianu își celebrează lungul șir de înaintași, cunoscuți ori doar bănuiți, incitându-ne să ne cufundăm privirea în alungita umbră a trecutului. Uita-vom astfel dimensiunile noastre pigmeice din prezent, răpiți de viziunea unei armonioase contopiri cu esența strămoșilor…

Sara Mina – Editor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

I accept the Terms and Conditions and the Privacy Policy