Ceainăria de la miezul nopţii

ISBN 978-606-95074-0-7

Ceainăria de la miezul nopţii este considerată de scriitoarea Angela Dina-Moţăţăianu o nuvelă fantastică, deşi consistenţa celor treisprezece capitole o îndreaptă spre un micro-roman.

Indiferent de natura speciei literare, vă îndemnăm să deschideţi cartea şi, aşa cum ne-a obişnuit autoarea, să intraţi într-o altă lume!

Punctul de reper este Ceainăria „Insomnia”, deschisă între orele 19 şi 7 dimineaţa, destinată celor neprieteni cu somnul… Criticul Victor Atanasiu, cel care a semnat prefaţa la prima apariţie a nuvelei în 2016, la Editura Betta, îi atribuie chiar Ceainăriei rolul principal, considerând-o mai mult decât un spaţiu fizic, intuind în ea elemente structurale ale unui real personaj literar, cu dominantă onirică.

Aparenţa construcţiei literare ne raportează la cotidian, conturul scenic fiind populat de personaje nu banale, dar accesibile, din proximitatea noastră, a tuturor.

Totuşi, elemente ale decorului translucid din Ceainărie, localul răsărit ca prin farmec în Pasajul Macca-Villacrosse din apropiere de Calea Victoriei, te aspiră într-o dimensiune nepământeană, unde coordonata cauzalităţii este grav perturbată. O voinţă necunoscută capitonează pereţii Ceainăriei cu repere grafice în manieră suprarealistă, crochiuri ciudate care-i anunţă pe viitorii consumatori ce urmează să populeze incinta pe măsură ce firul epic înfloreşte.

Cel care ordonează naraţiunea este detectivul Antonel, posesor al unui spirit de observaţie exacerbat, intuiţie şi apetit pentru rezolvarea misterelor prin metode aparent analitice. Acesta îşi alcătuieşte o echipă de observatori – Sandu şi Gabi, supranumiţi Muppets – şi-şi contrabalansează logica prin neîncrederea muşcătoare a fostului său Şef, acum pensionar şi vilegiaturist, întâlnit din întâmplare în preajma Ceinăriei.

Antonel observă jocul ivirii caricaturilor şi-şi îndreaptă bănuielile către serafica patroană a Ceainăriei, autodeclarată „suflet reîncarnat”. Totuşi, o absolvă de orice porniri diabolice când ea însăşi îi cere ajutorul pentru dezlegarea misterului.

Autoarea cheamă la rampă tot felul de personaje, unele mai stranii ca altele în modul de exteriorizare și motivaţia existenţială… Aici se vede măiestria scriitoarei: vizualizezi personajele nu prin concentrate pasaje descriptive, ci din paraverbalul intuit ca fiind specific dialogului între ele. Textul curge vioi, nebun, ironic, enervant… după cum vorbesc şi se comportă actorii scenariului din Ceainăria. Nu-i rost de monotonie, timpul trece uşor, paginile curg sub ochii lectorului una dintr-alta!

Angela Dina-Moţăţăianu pare că propune un fel de rebus în manieră poliţistă: plasează pe verticala şi orizontala nuvelei definiţiile personajelor, îndemnându-te să-l găseşti pe cel în jurul căruia gravitează totul.

Ţi se oferă şi elemente de sprijin pentru identificarea nuanţei filosofice: patroana Ceainăriei îi mărturiseşte lui Antonel dorinţa de a crea aici „…un spaţiu în care vizitatorii …să se confrunte cu proprii demoni, dar şi cu ai celorlalţi, să nu cadă împiedicaţi dacă se găsesc la o răscruce, să uite de asta şi să zboare peste pragurile spăimoase, să meargă înainte, visând să devină împliniţi de experienţe şi străluminaţi!”

Avizat astfel, cititorul urmează să se confrunte cu destinul perechii centrale Enigmaticul – Tânărul, asistând la scena vindicativă prin ochii lui Antonel.

Detectivul, la un pas de rezolvarea „crimei” intuite, este obstrucţionat de legile necunoscute ale universului Ceainăriei!

Ultimul capitol risipeşte certitudinea deznodământului aflat anterior.

Tonul hilar, broderia unei convorbiri critice şi ironice între cele mai simpatice personaje – Antonel, Şefu’ şi cei doi Muppets – scot la iveală încă o dată credinţa autoarei că nimic nu este cum pare a fi! Viaţa te surprinde clipă de clipă, până ajungi să te îndoieşti de evidenţa simţurilor… Totul e să nu-ţi trădezi propriile idealuri!

Zâmbind puţin amar la acest gând, ajungi să te bucuri, totuşi, că ai mai trăit, prin lectura nuvelei Angelei Dina-Moţăţăianu, o altă experienţă extrasenzorială…

Sara Mina – Editor

Referinţe critice

Ceainăria Insomnia și secretele ei

Modul în care Angela Dina-Moțățăianu își construiește proza este modul în care păianjenul își țese pânza – milimetru cu milimetru, tenace, răbdător și insinuant pentru ca atunci când ești prins în plasa narativă a poveștii să nu mai poți scăpa! Și în Ceainăria de la miezul nopții, ca în toate prozele sale, acțiunea înaintează calm în limitele unui firesc acceptat ca o convenție sine qua non a prozei realiste până la irupția fantasticului care deplasează liniile realului și produce trezirea personajului.

Mai multe personaje – Sandu, Gabi, septuagenari mai mult sau mai puțin morocănoși, cu plăcerea vorbei limbute, asociați, de aceea, bătrânilor din Muppets – Statler și Waldorf, frecventează un local insolit – Ceainăria Insomnia (La Iris), topos straniu, spațiu în care se petrec lucruri bizare. Lor li se alătură detectivul Antonel, zis Rândunel, și Șefu’, care cu atenția întinsă la maximum înregistrează bizareriile și vor să le aducă în ordinea logicii și a rațiunii.

Ceainăria Insomnia este toposul fantasticului, un fel de tierra de nunca jamas, tărâmul unde timpul încetează să mai funcționeze după legile cunoscute. Fantasticul creat de Angela Dina-Moțățăianu nu are nimic din horror-ul fantasticului de tip gotic, deși întâlnirile sunt nocturne. Nu aparițiile bizare creează incertitudinea necesară fantasticului, ci aparența de normalitate, ca în proza lui Mircea Eliade, relevând astfel sugestia relației dintre sacru și profan, admiterea universurilor paralele, a teoriei spațiului curbat.

Antonel, detectivul, pare agentul principal al acțiunii, mintea iscoditoare pentru aflarea relațiilor care guvernează mica lume a Ceainăriei și a situațiilor care balansează între sacru și profan, între certitudine și incertitudine. El este preocupat să afle cine e Patroana, căreia din simpatie, i se spune Drăguța, cine este Enigmaticul și care este povestea lui, cine este tânărul care-l urmează, devenind Opozantul, atrăgând în această acțiune detectivistică pe cei doi Muppets și pe Șefu’.

Dincolo de relațiile aparente, Antonel caută povestea. Există la Angela Dina-Moțățăianu o mare plăcere de a portretiza și, mai ales, de a șarja până la caricatură: „Enigmaticul era un om într-adevăr masiv, plăcut la-nfățișare, parcă transferat aici din filmul Cei șapte magnifici. Cămașa în carouri roșii, albe și albastre, precum și jeans-ii autentici ți-l afiliau vizual western-elor, dar descins incognito la Ceainăria Insomnia. Totuși, nimic nu te-mpiedica să-l crezi dâmbovițean, căci un aer evident de neaoșă infatuare îl învăluia ca un halou.” și mai departe: „Și arivistul agravat și diversificat ce devenise își dorea mai mult…mult mai mult! Era acutizată la el goana după recunoașterea unei neaoșe origini înalte…”

Autoarea relativizează mereu perspectiva narativă folosind o rețea de personaje-reflector, adevărați agenți ai narațiunii care prin inserțiile lor creează impresia unui caleidoscop narativ. Multitudinea acestor reflectări este focalizată în perspectiva unică a naratorului omniscient care ordonează mereu secvențele nelăsându-și agenții epici să-i invadeze teritoriul. Prea multă logică strică! De aceea, întâmplările sunt aduse și menținute în raza lui unică, singura care stabilește granița dintre real și fantastic.

În text, se strecoară permanent sugestia inserării realului în ireal, a izbucnirii fictivului în ordinea vieții celei aievea. Tabloul de pe peretele Ceainăriei care înfățișa suprarealist crochiuri în care obișnuiții localului îi recunoșteau pe viitorii consumatori este una dintre sugestiile fantasticului. Insistența asupra figurilor din tablou conturează, în dominantele grotescului și ale absurdului existențial, imagini la granița inadmisibilului prin rațiune, care este granița dintre real și fantastic. Tabloul de pe peretele Ceainăriei este un tablou al vieții pe cale de a se constitui, de a-și afla sensul ordonator și de a se înscrie în destin.

La final, când cifrul este aflat și toate convențiile revelate prin leșinul lui Antonel, totul intră în ordinea acceptată și în normalitate. Ceainăria nu există, totul dispare în crepusculul unei zile care-i pare lui Antonel ireală: „Când se găsi în zona Ceainăriei, stupoare! Înlemni. Copleșit de ce trăia, nu-și credea ochilor! Ce?! Unde ajunsese? Privi în jur, găsi reperele știute – Anticariatul, magazinul Style. Zări și Bijuteria din a cărei vitrină alesese cu inima un inel pentru Ecleruța lui pe care să-l poarte din ziua în care-și va deschide cofetăria. (…) Nici urmă de firmă, de ușa glisantă în stil oriental! Nimic! Cuuum?! sonoriză el straniul mirării. Acum vedea un spațiu părăginit, o adevărată hrubă…cu pereți scorojiți și perdele de păianjeni înnegrind lăuntrul…cu geamuri crăpate…Și, mai presus de toate, pe-o latură a spațiului trona convingător grotescul anunț: Atenție, clădire în demolare!”

Ca în 20.000 de capete de vite a lui Mircea Eliade, personajul a nimerit într-un univers paralel. Situația epică explică în termenii rațiunii fantasticul. Faptul inadmisibil prin rațiune își găsește acum explicația: „Antonel își simți ființa toată copleșită de-o stare de slăbiciune. Râuri-râuri de transpirație, un cuțit în ceafă, un tremur în tot corpul…Ochii împăinjeniți nu-l mai ajutau. Își postă mâinile pe coapse aplecându-se, cătând sprijin spre dalele pavimentului. Un vârtej îl făcu să devină imponderabil și-și pierdu cunoștința”. Așadar, totul a fost o halucinație a personajului provocată de această stare lipotimică.

Întors din întâmplare, Antonel trăiește o altă indecizie: ce a fost real? Ce a fost ireal? În  confruntarea cu ceilalți – Șefu’, Sandu și Gabi – Muppets-ii, el trebuie să-și verifice „realitatea absolută” și să-i convingă pe ceilalți de realitatea fantasticului. Confruntarea dintre Antonel și ceilalți este o confruntare dintre sacru și profan. Povestea a fost hierofania lui.

În plină indecizie, detectivul Antonel, personajul marcat de atâtea contraste, își continuă extenuat drumul pe un alt traseu, spre metrou, în subteran, poate în moarte. E un mod de a sugera traversarea unui alt labirint. Personajul este pregătit pentru o nouă aventură la trecerea dintre viață și moarte.

Angela Dina-Moțățăianu aduce o formulă epică proprie în tratarea unor teme obsedante: senectutea, statutul pensionarului în societatea românească de astăzi, marginalizarea. Scriitoarea stăpânește secretele narării și construiește lucid, geometric. Cu siguranță, din sacul său de povești vor mai ieși altele pentru a-și afla destinul literar pe calea lumii.

            Ana Dobre – Critic literar