Întâmplări de pe Theia
ISBN 978-630-6565-07-8
Citind titlul noului volum de proză scurtă fantastică al Angelei Dina-Moţăţăianu, dar şi parabola suprarealistă ce precede textele, sub forma Cuvântului înainte, pare că ne apropiem dintr-un început de conceptul epic al ÎNTÂMPLĂRILOR DE PE THEIA.
O planetă-soră a Pământului se naşte sub ochii scriitoarei, provocându-i, printr-un delir coloristic, un episod de transcendenţă.
Dacă Theia este sau nu bănuitul corp ceresc asemănător Pământului, care, prin coliziune cu acesta, acum câteva miliarde de ani, ar fi dat naştere Lunii… nu ştim! Ce putem culege din aparenta legătură cu acest scenariu astronomic este ideea dublului, dar şi a dualităţii…
Autoarea ne avertizează că-şi va aroga o a doua personalitate, făcând posibilă incursiunea cititorului, alături de ea, în alt continuum spaţiu-timp, în care cutume şi principii cunoscute sunt spulberate şi înlocuite cu viziuni ce frizează absurdul, ilogicul sau doar misterul, straniul ori un proaspăt inedit.
Cu deosebită ingeniozitate structurală, dar şi har scriitoricesc, suceşte şi răsuceşte pe toate feţele tema aceasta hipnotizantă a motivului dublu-dual, creând surprize epico-imagistice, într-un registru în care imaginarul se insinueză subtil printre meandrele realităţii.
Aici, pe Theia, zei ciudaţi glumesc letal pe tema dublului (Jocul), pentru propriul amuzament.
Personaje palpabile, prin manevrări accidentale sau voite ale timpului şi spaţiului, au puterea de a-şi schimba destinul (Atemporalia, Inelul, Omul cu ochii coloraţi în zilele Babei) ori însăşi esenţa, natura individuală (Declaraţia, Procesul, Pescăruşul, Involuţie, Goana, Haita, Şi acesta e doar începutul!).
La un moment dat, dublul devine insuficient, ca unitate de măsură ideatică. Ajungem să asistăm fie la un proces disociativ, fie la unul direct de multiplicare a eroilor şi simbolurilor cărţii. Când pleci ochii pe proze, la început, percepi un număr restrâns de prezenţe scenice, dar, cu fiecare filă întoarsă, acestea se ramifică, se diversifică, prind culori şi valenţe noi, unele coexistând în dualitate, ca-n Limiér, altele trecând limanul către o altă esenţă spirituală, precum în Puzzle, Şapte zile sau Îmbrăţişarea…
Tonusul optimist obişnuit al scriitoarei, cu note calde sau febril-umoristice apare doar sporadic (Declaraţia, Jocul, Procesul, Excursia), tragismul fiind de această dată ingredientul-cheie al volumului, dând greutate acestuia şi aşezând înţelesurile într-o matcă de neperisabil (Salina, Experimentul, Atiqtalik…). Totuşi, puseele de lirism intercalate în curgerea acţiunii reconfirmă semnătura autoarei (Limiér, Visul fetei lui Batukhan).
Fantasticul Angelei Dina-Moţăţăianu nu este tenebros, misterul irumpe din posibile percepţii extrasenzoriale speculative, strălucitoare, luminoase ori din asumarea coexistenţei unor lumi duble în acelaşi spaţiu fizic şi timp concomitent (Idolul, Excursia…). Situaţii stranii apar la interfaţa între ele, provocând nebănuite reacţii de tip cauză-efect.
ÎNTÂMPLĂRI DE PE THEIA poate fi percepută drept o carte-altar, închinată mitului dublu-dual contextualizat direct sau indirect. Ea captivează lectorii avizi să tălmăcească valenţe noi în spaţiul îngust dintre două personalităţi încătuşate în aceeaşi fiinţă, dintre două fiinţe asemănătoare, dar şi diferite… dintre două cuvinte cu aceeaşi semnificaţie sau două înţelesuri ale aceleiaşi vocabule.
Jocul acesta îi amplifică scriitoarei efortul creator, dând garanţia unei viziuini speculative şi estetice îmbogăţite, cititorul fiind realul câştigător al amplei aventuri literare propuse de prezentul florilegiu de proză fantastică.
Sara Mina – Editor
Prof. Univ., istoric și critic literar Maria-Ana Tupan a publicat în august 2023 o recenzie a cărții ÎNTÂMPLĂRI DE PE THEIA în Revista CONTEMPORANUL, în contextul devoalării impresiilor provocate de evenimentul de la MNLR din 13 iunie 2023 – „CANTEMIRIȘTI DE IERI, DE AZI… ȘI LITERATURA LOR”.
„…Evenimentul care a avut loc la Muzeul Național al Literaturii Române în ziua de 13 iunie 2023 ar merita să fie trecut în cartea de aur a instituției. Nu a fost prezent un Nichita Stănescu, o glorie a literaturii actuale, dar a fost o manifestare a spiritului viu al acestei literaturi întrupat între parantezele a două generații. Nu mai puțin de patruzeci și trei de povestiri fantastice scrise de elevi ai Colegiului Național Cantemir-Vodă au fost lansați într-o antologie publicată de Editura Biscara – Himere la răscruce -, unde a apărut și cartea unei foste eleve a liceului, Angela Dina-Moțățăianu: Întâmplări de pe Theia, proză scurtă fantastică.
Aparținând aceluiași gen, cărțile au invitat comparații între cele două generații, între autori adolescenți și maturi, pe lângă firescul impact emoțional pe care îl poate avea acest gest simbolic, tran- sgenerațional, al comunicării și empatiei peste timp prin creație.
Eram la a treia lectură din proza Angelei Dina-Moțățăianu și îmi exersasem concentrarea de care știam că voi avea nevoie la întâlnirea cu o autoare înzestrată cu două ingrediente infailibile ale literaturii de succes: darul invenției și memoria culturală. Întâmplări de pe Theia este o carte care nu propune iluzia unei lumi reale ci universul unei cărți care începe cu obișnuitul Cuvânt înainte. Nimic neobișnuit, numai că acesta nu aparține unui critic, nu este un paratext, ci este scris chiar de autoare, servind ca povestire-cadru.
Numele Theia este atât de încărcat de simboluri încât doar data recentă a lansării sale – anul 2000 de către cercetătorul A. N. Halliday – face să nu fie un loc comun al imaginarului literaturii. Numele aparține unei planete din istoria protopământu- lui, despre care se crede că ar fi lovit Pământul, din coliziune născându-se Luna – planeta imaginației. Theia este o zeiță a generației titanilor, mamă a Selenei și soră a Sorelui și Aurorei – acoperind, așadar, toate ipostazele luminii și figurând în două câmpuri semantice: al creațiunii mitice și al scenei narativității, autoarea imaginându-și că, în cădere, stiloul sparge podeaua din care se ivește planeta Theia cu ființele care o locuiesc. Alegoria genezei textuale a universului ficțional este suprapusă procesului alchemic de epifanie a spiritului, căzut în materialitatea literei tipărite. Fiind un revers imaginativ al unei comogonii, succesiunea culorilor parcurge în sens invers spectrul luminii, de la violet la albul luminii-sinteză. Verde-galben-roșu-alb argintiu este și coloristica procesului alchemic, de revelație a pietrei filosofale (argentum-vitae).
Ce povești găzduiește Theia? Sunt complementare poveștilor Pământului, evenimente reale, uneori subiecte în presă, alungindu-și umbre diforme în zona fantasticului, dar nu într-un regim aleatoriu, ci mai curând alegoric.
Operatorii fantasticului sunt transferuri ontologice între real/ textual, real/ supranatural, uman/ postuman, cibernetic, salturi peste timp. Problemele etice, de conștiință, codifică întâmplări din lumea pe care o cunoaștem, proiecția în fantastic interpretând alegoric scenele și caracterele.
Asistăm la o farsă pusă la cale de un politician a cărui carieră chiar este o înlănțuire de farse. Comportamentul său este pragmatic, vizând un scop propagandist, situat dincolo de faptul nud. Se internează pentru a demonstra încrederea în sistemul spitalicesc din țară, iar aici îi vine ideea să își schimbe locul din salonul de lux cu un bolnnav care îi seamănă ca o sosie dintr-un salon pentru oameni simpli. Cunoaște mizeria în care sunt brutalizați aceștia, în vreme ce sosia sa, asaltată de ziariști, dă la iveală adevăruri ascunse ale vieții politice. Din dorința de răzbunare pentru că își pierduse slujba de la combinatul chimic închis de protagonist, un infirmier îl otrăvește și fuge către graniță. Adevăratul potentat este declarat mort, protestele sale privitoare la propria identitate câștigându-i internarea într-un spital de boli mintale. Scenariul este de basm, iar autoarea nu face greșeala de a-l trece derpt real. Se dovedește că toată întâmplarea fusese o întrecere pe tema dublului între două entități cibernetice, caracterul mecanic al relațiilor umane (servilismul doctorilor față de cei sus puși, căsătoria din interes a unor femei, obsedate apoi de soarta testamentului, țesătura de minciuni a vieții politice care nu este o chestiune de ideologie ci pură propagnadă printre votanți) fiind astfel comentat prin povestirea- cadru plasată la final pentru a nu micsora impactul povestirii înrămate. Iată o nouă față a temei dublului, care a cunoscut o prodigioasă carieră în literatură: men- taliza, scenariul prototipic care poate fi programat informațional.
Întoarsă pe dos, precum o mănușă, este acțiunea povestirii Declarația, din deschiderea volumului, care pare și să definească intenția auctorială: justiția și vindecarea prin artă. Plecând de la punctul de vedere incomprehensiv al unui gardian – ceea ce atrage atenția asupra inadecvării interpretării realiste – aflăm despre povestea unui pacient dintr-un spital de boli mintale, care a suferit o teribilă traumă în momentul în care a primit un telefon despre moartea soției și a fiicei într-un accident de mașină. Șocat, lasă să-i cadă receptorul care rămâne agățat de șnur și devine o fixație a minții lui. Pacientul roagă să fie lăsat să picteze paznicul de dincolo de ușă, dar mintea sa este prizonieră a obsesiei interioare. El va picta camera în care a primit anunțul telefonic, unde vrea să ajungă pentru a pune receptorul în furcă, întorcându-se la momentul de dinaintea ridicării lui și ascultării mesajului. Prin fereastra acelei camere fictive el reușește să iasă … pe geamul real al spitalului. Este demonstrația unui efect de realitate al artei care pare exagerat doar dacă luăm întâmplarea ad litteram.
Remarcabilă este povestirea finală. Excursia, povestirea finală, este într-adevăr o ieșire din cursul prezent al timpului, personajele, foști colegi reuniți la o aniversare a absolvirii Liceului Cantemir, căzând într-o prăpastie (pe fondul zvonurilor despre misteriosul câmp electro-magnetic al Bucegilor), unde întâlnesc ipostazele din vremea când erau elevi, proiectate dincolo de un lac subteran – tradițional trop al minții, unde sunt coprezente momentele atunci și acum. Este și o ieșire din nivelul ontic, periplul montan fiind dublat de amintirile povestite de foștii liceeni, care sunt versificate de poeta grupului. Ca un miracol, o poezie compusă în prezent conform povestirii Americanului, unul dintre foștii colegi, dar încă nepublicată, este ghicită de acesta în avans – o alegorie, desigur, a comunicării autor/ cititor în ordinea intersubiectivă, unde, cum spune Lacan, mesajul ne vine de la celălalt.
Poate au dreptate cei sceptici în privința adevărului bioficțiunii, dar, în mod sigur, creația spune ceva despre psihicul autorului.
Întâmplările de pe Theia sunt scrise de o autoare care este cel mai adesea observatoare sau mediatoare a narațiunii și a cărui privire este atrasă de realitate într-un mod simultan interpretativ, tipo- logizant. De cealaltă parte, a imaginarului ficțional, aceasta recurge la reprezentări dintr-un fond mitopo- etic comun al participanților la actul lecturii…”
Maria-Ana Tupan