Poartă-n soartă
ISBN 978-630-6565-41-2
Motto:
POARTĂ [Ion Barbu] Suflete-n pătratul zilei se conjugă,
Paşii lor sunt muzici, imnurile – rugă.
Patru scoici, cu fumuri de iarbă de mare,
Vindecă de noapte steaua-n tremurare.
Pe slujite vinuri frimitură-i astru’.
Munţii-n Spirit, lucruri într-un Pod albastru.
Raiuri divulgate! Îngerii trimeşi
Fulgeră Sodomei fructul de măceş.
La 130 de ani de la nașterea matematicianu- lui-poet Dan Barbilian/Ion Barbu (martie 1895, la Câmpulung-Muscel), participanților la ediția a V-a a Concur-sului de proză scurtă POLARIS li s-a propus elaborarea unei construcții epice, care să reflecte interpretări originale ale poeziei Poartă, înscrisă și ca motto al Antologiei de față, cu condiția suplimentară de inserare a unui paradox logic în text.
Volumul rezultat reunește nume de autori, care s-au remarcat și la edițiile anterioare ale Concursului, atunci când acestea au avut același cadru, al literaturii absurd-suprarealiste, dar și alți nou-incitați de acest demers al expandării efervescenței imaginarului, susținut de Editura Biscara. Le mulțumesc celor 12 autori antologați, dar și celorlalți concurenți, pentru efortul participării la această selecție riguroasă!
Elena Căpățînă (Ajutoare pentru o „poartă-n soartă”) atrage cititorul într-o luxuriantă enumerare de paradoxuri metaforice, speculând vocabulele poeziei lui Ion Barbu alese drept motto pentru Concurs. Spațiul e perceput ca timp, timpul e geometrie pură… iar Poarta devine unic și înșelător obstacol în calea migra-ției ideilor năstrușnice ale autoarei, salvatoare sau nu.
Lucia Eniu (Albastru) ne provoacă să pășim, alături de personajul Armin, printr-o oglindă magică, într-o lume albastră, plină de pace. Preajma se trans-formă subit într-un Purgatoriu, într-o zbatere contorsionantă, ce precede renașterea sub forma unor fantastice zale ale unui lanț trofic nepredestinat, fericirea fiind miza supremă.
Sebastian-Alexandru Popa (Bărbierul) ne face cunoștință cu fascinantul univers al lordului-bărbier Barbu și dilema lui, care-l constrânge să călătorească în trecut, pentru a-și întâlni o altă ipostază, dorită a fi salvatoare… Paradoxul consumă, însă, fatidic personajul principal. Apare episodic și „zeul Titus Maiorescus”, sugerând punctul de intersecție al viziunii aces-tuia cu cea a lui Ion Barbu: estetica filosofică.
Irina Tihan (Bastego și Belvila) redefinește, într-o lume fantastică, principiul vaselor comunicante printr-o parabolă a non-comunicării. Protagoniștii, Bastego și Belvila, ajung la un schimb reciproc de trăsături distinctive, chiar și de trăiri, dar nu la echilibrul acestora… În universul pătruns de fatalism, comuniunea spirituală este, în continuare, imposibilă.
Liliana Toma (Cumințenii cu parfum de litanie) evidențiază o atmosferă stăpânită de iluzia absurdului, pentru că faptele se petrec după alte reguli, inaccesibile receptorilor pasivi. Pe un Pod, o Poartă ascunde un dincolo, unde timpul nu are sens, iar „cuvântul e șoaptă a spiritului”. Paradoxul „cu cât știu mai mult, cu atât știu mai puțin” e apanajul spiritelor înalte…
Ana-Maria Chircea (Destinatar de visuri) obține un interesant efect de suprarealitate speculând cu îndemânare teoria memoriei celulare, care justifică schimbările de personalitate în urma unui transplant de cord… Deschiderea unei uși anume, personaje-melanj, trăiri interconectate… iată tot atâtea semne ale lumii din/de vis, înfățișate cu delicatețe și imagini inedite!
Diana Maroșan (Lucrurile albastre uitate în pod) propune un sensibil experiment, care gravitează în jurul diferenței între a privi și a vedea… Autoarea se ancorează suplimentar în universul poetic al lui Ion Barbu și își numește pisica, personaj evoluat, Lapona. Aventura cunoașterii este miezul prozei țesute într-un registru magic, hrănind astfel paradoxul vocabulelor arondate simțului vizual, care-și pierd, cumva, sinonimia.
Angela Dina-Moțățăianu (Simfonia destinului) ne atrage într-o clasică paradigmă absurd-suprarealistă: lumi diferite, care coexistă. Autoarea generează, într-un credibil scenariu epic, un factor de influență într-unul dintre universuri, cel uman, c-un straniu efect asupra celuilalt continuum spațiu-timp, pur imaginar. Ni se devoalează subtil o interpretare alegorică a transcendenței din poemul lui Ion Barbu.
Eugen Lupu (Taina se poartă) ne invită la un dialog între obiecte personificate, făcându-ne astfel accesibilă propria sa viziune filosofică. Tonul egal, impersonal creează iluzia unui spațiu mitic fundamental, în care se vehiculează numai idei. Iar paradoxul provine din încercarea de a proteja taina de întrebări ori priviri indiscrete.
Mariana Al-Saleh (Treceri) aduce într-un sis-tem de coordonate carteziene două epoci diferite, dar și binomul viață-neființă. Prin călătorii pe ambele axe, sunt deschise și închise mai multe porți, într-o atmosferă sumbră, dar captivantă. Întâlnirea cu Ovidiu, la Pontul Euxin, pendulează între orfic și oniric…
Mălina Rianna Iancu (Umbra care își ținea stăpânul de mână) țese în condensata sa proză o pânză gracilă plină de minuscule paradoxuri logice. Epicul este puternic estompat de liric, însă cititorul nu este dezamăgit, pentru că mesajul ajunge la el cu o prospețime cuceritoare…
Dragoș Tudose (Visul lui Eglien despre Aniel Gal) rămâne, aparent, în zona de confort a liricii barbiene. Întâlnim aici un melc trist cu nume anagramat, Enigel/Eglien. Cealaltă apariție, o ceșcuță imperfectă, iubitoare de înțelepciune, are tot un apelativ provenit din răsuciri de slove – Aniel Gal/Agale & Lin. Realul paradox irumpe din faptul că fiecare personaj poartă numele care predefinește caracterul ori aspirațiile celuilalt, într-un vis ca un perpetuum mobile.
Sper ca cititorii să aprecieze Antologia, diversitatea și originalitatea ideilor autorilor, unii experimentați, alții aflați la început de drum literar.
Cele 12 proze generate de lirismul unui matematician-poet pot fi încă o dovadă indirectă că știința și literatura absurd-suprarealistă își continuă aventura comună în contextul evoluției emergente…
Sara Mina – editor
