Tura de noapte

ISBN 978-630-6565-40-5

În povestirile din cartea Tura de noapte, recent apărută la Editura Biscara, scriitoarea Liliana Toma ne vorbește despre „lumi care nu există”.

Unele personaje, alienate de contexul în care viețuiesc, își deformează indubitabil percepția, altele acționează asupra mediului înconjurător prin mecanismele subconștientului, bântuit de sentimente confuze. Rezultatul este același, personajele transcend granițe spre ciudate universuri, unde trăirile lor n-au martori subjugați logicii, care să le deșire eșafodajele imaginare.

Efectele acestor experiențe neobișnuite lasă, însă, urme. Câteodată sunt benefice, ca-n Dublă pasiune la conac, proză în care se desăvârșește un tablou prin aventura onirică a creatorului său. Alteori, totul se transformă într-un deznodământ nefast, ca-n povestirea Tura de noapte, unde paznicul Sandu supraviețuiește cu greu întâlnirii fantasmagorice cu insecta fosilă… ori ca în textul Lacustră, când lacul furios îi înghite, la momente diferite, pe frații Ernest și Arin, părând că se răzbună pentru gândul răzleț, inocent și nu prea, vocalizat cândva de cel din urmă – „Mai bine-l arunc în aer, să plouă cu el”.

Prozatoarea are un instrumentar variat, cu care operează epicul. Câteodată apelează la obiecte-porți spre imaginar precum tabloul lui Dalí din Profesorul, unele devenind adevărați tirani, ce acaparează destinul personajelor, ca-n Oglindiri ori în Omul fără chip.

Alteori, dialogul cu sinele metamorfozat ori cu multiple alter-ego-uri („semioamenii-idei”) se derulează în spații înguste, închise, care, prin contrapondere, creează iluzia unui timp continuu, perceput ca un non-timp (Cheia, Aici nu cântă nicio pasăre).

Olfactivul este mânuit de Liliana Toma ca semn de punctuație în curgerea povestirilor. Cuvântul-cheie oliban trage după sine înțelegerea mântuirii personajelor, a acceptării statusului contextual ori a pedepsei primite (Cheia, Lacustră). Inevitabil, după ce mireasma de tămâie pătrunde în conștiința protagoniștilor, apare și pacea zorilor, a noului început, sub altă formă, cu altă esență.

Și sinergia literatură-muzică este mult uzitată de scriitoare! Descrieri de sonorități variate, potrivite decorului povestirilor ori momentelor de cotitură, complinesc mesajul, îl înalță, îl fac să vibreze îndoit în cititor.

Toate cele douăsprezece povestiri din volum creează iluzia absurdului, pentru că faptele se petrec după alte reguli, inaccesbile receptorilor pasivi. Mai presus de toate, însă, două proze frapează prin construcțiile forțat ilogice, dar care, paradoxal, transmit mesaje de fundament, perfect credibile. În Colivia, o parabolă a epocii în care trăim, totul e „de-a-ndoaselea”, lumea e înăuntrul coliviei, statul cu capul în jos e cel firesc… oameni, șobolani și păsări… laolaltă. Spre sfârșit, pasărea Ducesa conchide, devoalator: „N-ați înțeles că lumea este colivia perfectă pentru iluzia libertății?!”. Iar în textul Dilema lui Neonilus, apare îngrijorarea vis-à-vis de viitorul poeziei. „Cinism creator! Trafic de iluzii mediocre!”, strigă o filă din „Crimă și pedeapsă. Dostoievski.”

Preajma personajelor Lilianei Toma se împarte în dincolo și dincoace. Aflăm, prin glasul unuia dintre ele, bibliotecarul Olimpian din Interstiții, întrebări retorice, dar și-o mirare plină de fascinație, un fel de mesaj subliminal al întregului volum: „Câți dincolo ar încăpea în lumea asta? Și cum ar arăta fiecare dincolo? Ce puzzle grandios ar fi!”

Scriitoarea ne apare, astfel, ca un fel de arheolog, care scoate la lumină vestigii ale unor lumi probabil imposible, dar foarte incitante, provocându-ne să facem la fel cu propriile noastre aventuri suprarealiste, mărturisite ori nu.

Sara Mina – editor