Şlefuitorul de lacrimi
Poeta Victoria Milescu nu are nevoie de mijlocirea criticului pentru a-şi apropia cititorii!
Îşi cristalizează propriul cântec de sirenă în cuvinte rotunde, simple…
Ceea ce frapează în minunata aventură a citirii volumului este actualitatea lui. Eşti pătruns de senzaţia că nimic nu s-a schimbat în contextul care a generat aglutinarea poeziilor Victoriei Milescu în Şlefuitorului de lacrimi, de parcă timpul a încremenit din 1995 până în prezent! Şi, oare, nu-i aşa?!
Multe sunt temele filigranate de poetă. Dar, mai pregnant regăseşti două dintre ele: teluricul cenuşiu al realităţii şi antitodul depersonalizării, identificabil cu mânuirea izbăvitoare a cuvântului.
Chiar dacă nu caută asocieri cu anume curente literare, poeta Victoria Milescu nu-şi poate ascunde nuanţele de transmodernism ale creaţiei sale…
Cântaţi, ceruri
cu amfore de nelinişti
cântaţi, primăveri risipite
cât încă sunt oarbă
neverosimil de castă
cât încă izbânda pe trup delirează
şi eu încă ard
în câmp de crini
cântaţi, limpezimi
ape triste
cântaţi jurăminte
cât încă nu v-am rostit!
Versurile de pe copertă? Deschid o fereastră spre miezul volumului de poezii.
Eşti tentat să descifrezi în ele crezul artistului care se identifică drept efemer profan în faţa Universului sacru.
Şi totodată, percepi un jurământ de credinţă şi sacrificiu. Poeta promite să renunţe la confortul inocenţei, al necunoaşterii, la limitele frământărilor fizice plăcut inutile în schimbul chinului înălţării, al risipirii în alte dimensiuni… Un îndemn delicat către transcendenţă, către ruperea graniţelor de orice fel. Dintr-odată, ai revelaţia că în cartea Victoriei Milescu vei afla nu numai poezie, ci şi filosofie.
Deschideţi cartea Şlefuitorului de lacrimi şi cufundaţi-vă în ea lumina ochilor şi sufletul!
Sara Mina – Editor
