Vise destinse
ISBN 978-630-6565-28-3
În 2024 se împlinesc 100 de ani de la publicarea primului Manifest al suprarealismului, semnat de André Breton.
În acest context, Editura Biscara a propus participanţilor la cea de-a IV-a Ediţie a Concursului de proză scurtă POLARIS abordarea visului într-o manieră suprarealistă… Mulţumesc tuturor celor care au acceptat provocarea de a scrie… altfel!
Dintre toate prozele primite pentru evaluare, au fost alese cincisprezece, cele care au pus în valoare, în cel mai original mod, esenţa de spaţiu non-euclidian a visului.
Ce-a rezultat? Un volum dens, concentrat, destinat spiritelor pentru care viaţa şi moartea, imaginarul şi realul, înţelesul şi neînţelesul nu sunt antagonice, ci se împletesc armonios în jocuri inedite, eliberate de constrângerile raţiunii.
Cele mai multe dintre texte au transformat visul într-un pretext pentru a inventa lumi noi, fantas-magorice, chiar absurde, îmbinând iscusit irealitatea cu reflecţiile introspectiv monologate ori infiltrate în dia-loguri… sau devoalate doar prin vocea naratorului (Camera de chihlimbar, Floarea de cristal, Minimilian şi funcţia de gradul al doilea, Omul pe orbită, Poemă boemă, Spiritul în ascensiunea pentagonică, Şaua, Visul).
S-a optat şi pentru valenţa visului de oglindire a experienţei diurne, distorsionate de imaginaţie, rezul-tând astfel proze-manifestări ale năzuinţelor (unele mitice, arhetipale) aflate în competiţie cu iluziile (Alean, Cea mai frumoasă zi din viaţa mea, Dublă pasiune la conac, În oglindă, Jurnalul Crăciunului trecut).
Şi, nu în cele din urmă, au existat şi abordări speculativ-creative ale visului, dezvăluindu-l drept acea suprarealitate-cauză a unor modificări intenţionate în realitatea perceptibilă, aşa cum spera Breton să facă omul său nou. Prozele A opta moarte şi Aventură onirică exploatează direct retorica mirare a lui André Breton: „Visul nu poate fi aplicat şi la rezolvarea problemelor fundamentale ale vieţii?”. Chiar şi în textul cu puternice conotaţii absurde, Minimilian şi funcţia de gradul al doilea, visul aduce soluţia sperată de personaj…
Autorii nu au uzat de libertatea lingvistică pro-pusă de suprarealişti, nerenunţând, spre pildă, la semnele de punctuaţie şi ortografie… Şi nici n-au apelat excesiv la simple dicteuri automate, care să anihileze definitiv esenţa raţiunii, deşi trucul discontinuităţii este prezent, îmblânzit adesea de un filon liric.
Totuşi, cum era de aşteptat, majoritatea prozatorilor au exploatat intenţia de revoltă a suprarealiştilor. Construcţiile literare formate din alăturări de cuvinte aparţinând unor sfere semantice intangibile, surprinzătoare, declanşează acea stare de imponderabilitate cognitivă, specifică suprarealismului, în care se amestecă iluzoriul, absurdul, fantasticul, creându-se, pe alocuri, chiar ilaritate…
Celelalte proze, înşelător tributare unui epic aparent coerent, cu structură clasică, dau lovitura de graţie percepţiei cititorului prin bizareria contextuală a mesajului final (A opta moarte, Aventură onirică, Cea mai frumoasă zi din viaţa mea, Dublă pasiune la conac, În oglindă).
Indiferent din care categorie fac parte, prozele sunt scenarii solide, complex elaborate de autori ce respectă cutumele creaţiei artistice, reinterpretând dezideratele suprarealiste. Paradoxul este evident: aceste VISE DESTINSE apar ca efecte ilogice ale unor construcţii logice!
Jacques Prévert dezvăluia sensul revoluţiei suprarealiste în raport cu viziunea asupra lumii apelând la un joc de cuvinte: „Réve + Évolution = Révolution”.
Gândidu-mă la acest fapt, realizez că am… visul meu! Mi-aş dori ca toţi autorii antologaţi să considere prezenţa în volumul de proză suprarealistă VISE DESTINSE drept un demers propice, care să genereze ori să consolideze, pentru cei deja cuceriţi de acest fenomen literar, (r)evoluţia propriului univers creator…
Sara Mina – editor
